Un panou cât o speranță, o faptă cât mii de cuvinte

basarabia e romania
Distribuie dacă ți-a plăcut!

Pentru unioniștii de pe ambele maluri ale Prutului este greu de înțeles ritmul de melc în care merge fenomenul natural al reîntregirii României.

Discuțiile nesfârșite, întâlnirile fără număr ale oficialităților, declarațiile goale și pașii în lateral au devenit ceva comun care a reușit cumva să ne aducă într-o stare de amorțeală. Marea majoritate este de acord cu unirea, dar dacă se poate să se ocupe altcineva de ea. Cine? Altcineva, toți sunt foarte ocupați cu declarații sforăitoare de politicieni mulțumiți cu starea de fapt a unei Românii sfâșiate și împărțite pe criterii impuse de sovietici.

O imagine grăitoare este cea a panoului aflat în apropierea vămii Oancea, un panou pe care abia se mai vedea scris: “Tu ce ai de pierdut fără hotarul de la Prut?”.

Îngropat în buruieni, decolorat de soare și vânt, panoul a fost pe deasupra și vandalizat de niște “bunevoitori”, sau poate de niște ignoranți care urăsc orice simțământ patriotic, îi știți voi, aceia care își uită limba pe aeroport și care vorbesc disprețuitor de propria țară!

“Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” spunea marele Eminescu în versul său patriotic care a traversat timpul până la noi. “Omul sfințește locul” spune și înțelepciunea populară care se adaugă armonios spiritului românesc.

Speranța vine de la fiii României, de la oamenii pentru care țara nu este doar scrisă în buletin ci și în suflet. Un grup de oameni inimoși au luat atitudine văzând delăsarea, nepăsarea și vandalismul la adresa unui simbol unionist.

Oameni de bună credință din organizatia AUR Vladești si AUR Smârdan Galați – Alianța pentru Unirea Românilor s-au adunat, cu mic cu mare și au renovat panoul vandalizat. Au tăiat buruienile care năpădiseră panoul și l-au readus la starea sa estetică inițială.

Au arătat că este absolut normal să te intereseze valorile morale românești, să fii patriot și să declari acest lucru cu fruntea sus, în public, prin vorbe, dar mai ales prin fapte.

Avem toate motivele să spunem apăsat cuvintele “român” și “România”, iar oamenii care fac acest lucru și se implică, fiind mândri de moștenirea lor națională și culturală sunt demni de a fi luați ca exemplu. Cinste lor!

În ce privește întrebarea rușinoasă care încă este folosită cu rea credință: Moldovean sau român? O dilemă falsă, promovată la nesfârșit și nu spre binele nostru, al celor care locuim pe malurile Prutului, ci în folosul celor care caută să ne divizeze și să profite de acest lucru!

#Unire#BasarabiaeRomania

Vreti sa sustineti acest proiect media? Ne puteti sustine prin Patreon! Apasa AICI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *