Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat, într-o intervenţie la Digi24, că România primeşte în acest moment cele mai mici compensaţii pentru fermierii român, dintre statele afectate şi în mod evident şi clar că nu pot fi mulţumiţi de această situaţie.
El a arătat că discuţia şi negocierea tehnică sunt responsabilitatea Ministerului Agriculturii. Liberalul a precizat că luna mai este un reper pentru a putea putea îmbunătăţi atât componenţa cât şi activitatea Guvernului şi va fi borna la care toţi miniştrii vor fi evaluaţi şi se vor lua decizii, anunță news.ro.
”Responsabilitatea este evidentă, pentru că un lucru este cert, România primeşte în acest moment cele mai mici compensaţii, dintre statele afectate şi în mod evident şi clar că nu putem fi mulţumiţi de asemenea situaţie. S-au încercat, din păcate, intervenţii tardive şi s-au implicat chiar europarlamentari care să promoveze această cauză a fermierilor români, dar din păcate discuţia şi negocierea tehnică sunt responsabilitatea Ministerului Agriculturii şi rezultatele sunt acestea care sunt”, a spus Ionuţ Stroe.
Evaluarea activităţii fiecărui ministru în parte este atributul şefului Executivului
Despre o pierdere a funcţiei de către Petre Daea, Ionuţ Stroe a arătat că evaluarea activităţii fiecărui ministru în parte este atributul şefului Executivului.
”Orice om din Cabinetul premierului Ciucă este, din informaţiile pe care el am, evaluat permanent, există un dialog pe care îl poartă cu fiecare dintre ei”, a mai afirmat Stroe.
Purtătorul de cuvânt al liberalilor a mai spus că niciodată PNL nu s-a pronunţat în favoarea unei demiteri sau nu a pretins vreunui ministru acest lucru.
”Discuţiile legate de funcţii, negocieri sau chesiuni de genul asta pot fi generatoare de tensiuni suplimentare”, a mai arătat Stroe, precizând că au fost nevoiţi să răspundă unor atacuri venite din alte zone.
Aceasta stire este preluata si apartine: https://10tv.ro
Citeste stirea completa aici: https://10tv.ro